„Jar…”

Senzație de căldură mocnind plăcut
Se scurge de-a lungul unei epave seci
Dintr-o speranță irosită, uitată-n trecut,
Pierdută în lumea dintre două universuri reci

Acel roșu-aprins alimentat de dorințe, vise
Ascunse, sufocate, torturate, date de pereți
Arde încet printre suflete adormite, stinse,
Se pierde după norii negri-ntunecați, stridenți.

Sentiment irosit, consumat ca un fir dintr-o perdea
Firavă de lumini ce pălesc încet
Și se deșiră… Un fir ce ardea
Neiertat cade pe o poveste fără antet.

Avântat într-un conglomerat de gânduri
Nespuse și voci mute, aprinse de-un pahar
De licoare amăruie, întins pe scânduri
Dure, stau, uit și mă-ncălzesc la al speranței jar.

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.