„Apusul…”

Pagini indescifrabile dintr-un roman sfâșiat
De ghearele nesătule și pline de o curiozitate
Ucigașă – frânturi dintr-un suflet aruncat –
În rădăcina seacă a nimicului se pierd toate.

Și dispar… Rămân doar vechi, false amintiri
Și cuvinte nespuse, arse încet, căzute, suflate
De soarele ce trece ca un împărat peste priviri
Oarbe. Dar astrul ia cu el, în taină, gânduri uitate.

Treaptă cu treaptă, Stăpânul Luminii defilează
Elegant în setea-i de putere. Cu sânge rece
Ucide, pe rând, lumini de speranță, rază cu rază
Până se vede scufundat în viață. Și trece…

Trece, îmbătat din nou de-o reușită senină
Peste toată bolta și se izbește de orizontul fad.
Și adoarme lent, printre norii triști ce animă
Apusul… Magia soarelui roșu și-a stelelor ce cad…

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.