„Ești o enigmă…”

Aruncat din nou în mijlocul unei lumi colorate
Viu, încerci să nu cauți obișnuitul, normalul
În care ai supraviețuit… Amintiri uitate
Se aruncă în viața-ți și îți opresc valul…

E atât de greu, oare, să-ți îndeplinești
Scopul? E atât de departe steaua ta?
Sau doar ți-e frică, frică să trăiești,
Să-ți rescrii integral destinul, cartea…

Trezește-te și caută-ți din nou scânteia
Ce-ți aprinde foile negre, de le transformă
În cenușă… Scoate-ți, deci, din suflet cheia
Către viața ta… Ieși din lumea asta fără formă!

Te lupți cu un mister nerezolvat, un suflet
Ce și-a văzut steaua… O enigmă nerezolvată…
Te lupți cu tine… Cu un vechi schelet
Putred.. Cu o imagine tristă a ce ai fost odată.

Și vrei să scapi, să arunci oasele la câini
Privind cum se înfruptă din resturile încurcate
Ești aproape de steaua-ți, o simți în mâini
Așa că uită și îmbrățișează ale ei raze calde…

Leave a Reply