„… E pe sfârșite”

Încă o zi trece mai repede ca vântul
Aspru al iernii… Ușor-ușor m-apropii
De momentu-n care vreau să las trecutul
Să-nghețe avântat în amintirile proprii.

Dar cortina se ridică iar, și cele două vieți
Se contopesc din nou. Devin din nou actor
Și spectator printre lumini fade și oameni beți
Pentru această ultimă dată. Și îmi va fi dor…

Îmi va fi dor de ușa-nchisă ce mă ținea
Departe de lumea haosului, pe tărâmul meu
Unde steaua-mi am vânat-o și mintea-mi născocea
Vise. Un tărâm de lumină, taină și clișeu.

Cum ușa se va deschide, voi sta în prag,
Voi ține cu dinții de lumea mea și cu mâinile
De ce e dincolo. Încerc cu greu să le atrag,
Să devină una, să nu las în urmă aceste zile.

Leave a Reply