„Înapoi la «doar eu»”

Amețit de un parfum numit speranță
M-am cățărat pe-a cerului boltă
În căutare de a mea voce, viață,
Cu nervi și dor aprins de revoltă…

Am văzut steaua, am atins-o, m-am retras
Forțat de o voință șubredă, falsă…
Doar o pitică albă, fadă a rămas
Visând la o viață de supernovă aleasă.

Rămas-am un pulsar studiind în continuare
Cerul… Din când în când mai trimit
Câte o privire la steaua stinsă din zare,
Deși nu vreau… Dar nu pot sta pitit.

Așa că mă arunc din nou în al meu haos,
Spre a mă trezi din nou cu acel vechi gând:
Să vreau să reușesc fără piedică sau repaus,
Să fiu cu mintea-n cer și picioarele pe pământ!

Leave a Reply