„Cuvânt lângă cuvânt…”

În vreme ce timpul pășește greoi, sec,
Peste o toamnă blestemată, fadă, trimisă
Spre a ne face să visăm la soare, alunec
Cu ochii deschiși către răsplata-mi promisă.

Încet, cu grijă, cu dorință, cu voință
Escaladez un munte plin de arme întoarse
Împotriva-mi. Iar steaua, cu dăruință,
Îmi zâmbea cald, încercând să mă descoase.

Și îmi plăcea… Să vreau ce nu știam că vreau,
Să râd de propria neputință, Să fiu…
Vedeam cum clipele-adunate ușor-ușor treceau
Dar nu conta. Doream măcar atât: să știu…

Acest cunoscut joc al răbdării nu mai contenea
Și, rătăcit printre întrebări fără rost,
Trebuia să fiu îndrumat. Privirea-mi strălucea,
Însă, când misterul, din „este”, a devenit „a fost”!

Sfios, desfac ușor, neîndemânatic, dar atent
Inima ce-am primit-o-n dar. Simțeam că știu
Ce era acolo, parcă steaua-mi șoptea lent,
În minte, cele trei cuvinte… Acel gând viu.

Cu sufletu-mpăcat urc steaua înapoi pe cer
Și mă pornesc din nou spre-al meu pământ
Pentru a-mi îndeplini un nou gând sincer:
Să pun inimă lângă inimă și cuvânt lângă cuvânt…

2 thoughts on “„Cuvânt lângă cuvânt…””

  1. Unglaublich schoen!

    Daca poezia ar fi bere, asta s-ar numi cu usurinta Carlsberg!

    Felicitari!

Leave a Reply