„Să existe…”

Slove dezordonate se așază gentil
Pe hârtia-mbâxită de aerul locurilor
Prin care un călător, un copil
Rătăcit, trăiește precum un visător.

Gânduri necunoscute îi năpădesc cu sete
Lumea creată, lumea în care steaua atinsă
E ca el și el ca steaua: lipiți de perete,
Dar, totuși, călători legați de o lumină aprinsă

Drumul le e pavat cu gânduri senine,
Calde, cu sentimente neamuritoare… E un drum
Ce nu-și caută sfârșitul. Cotituri line
Sau greoaie se-ntrevăd sec încă de pe acum.

Dar pe măsură ce clipele, tot mai însemnate,
Zboară parcă prea repede și timpul alunecă ușor
Printre degete, drumul se-ndreaptă fără greutate
Dincolo de ochii-nchiși și buzele ferecate-n zbor

Și, totuși, călătorului necopt îi e dat să afle,
Să descopere această lume, creație a unui duet
De vieți aparent pierdute-n paradox. Ample
Lupte de idei construiesc un simplu, banal pamflet.

Acum călătorul mai cerșește-ngândurat
O dorință: fie ca steaua să rămână la fel,
Să existe mister, haos, să fie îndrumat
Și lăsat totodată să lupte pentru al său țel.

Leave a Reply