„Să existe…”

Slove dezordonate se așază gentil
Pe hârtia-mbâxită de aerul locurilor
Prin care un călător, un copil
Rătăcit, trăiește precum un visător.

Gânduri necunoscute îi năpădesc cu sete
Lumea creată, lumea în care steaua atinsă
E ca el și el ca steaua: lipiți de perete,
Dar, totuși, călători legați de o lumină aprinsă

Drumul le e pavat cu gânduri senine,
Calde, cu sentimente neamuritoare… E un drum
Ce nu-și caută sfârșitul. Cotituri line
Sau greoaie se-ntrevăd sec încă de pe acum.

Dar pe măsură ce clipele, tot mai însemnate,
Zboară parcă prea repede și timpul alunecă ușor
Printre degete, drumul se-ndreaptă fără greutate
Dincolo de ochii-nchiși și buzele ferecate-n zbor

Și, totuși, călătorului necopt îi e dat să afle,
Să descopere această lume, creație a unui duet
De vieți aparent pierdute-n paradox. Ample
Lupte de idei construiesc un simplu, banal pamflet.

Acum călătorul mai cerșește-ngândurat
O dorință: fie ca steaua să rămână la fel,
Să existe mister, haos, să fie îndrumat
Și lăsat totodată să lupte pentru al său țel.

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.