Doi ani de blogging…

Azi, 12 februarie 2014 se împlinesc 2 ani de când am făcut primul pas către lumea bloggingului, prima postare pe Lumina Ochilor Închiși. Viața m-a împins să scriu acest blog. Nici nu mai știu cum arăta fereastra de înregistrare de pe wordpress, nu mai știu care a fost inspirația pentru acest nume, știu doar că l-am ales și m-a inspirat și mai mult după.

Viața mi s-a schimbat considerabil după aproximativ 5 luni în care am scris tot ce mi-a tunat prin cap. Atunci am fost „descoperit”. Ideea inițială, de a rămâne un anonim și de a „trezi” niște idei și păreri amorfe care se fereau să se facă văzute, a funcționat doar o perioadă, dar nu am regretat schimbarea. Abia atunci, pot spune, am intrat în „comunitate”, în atenția tuturor.

Și am tot pătruns într-o lume care pentru mine era necunoscută, atât ca beneficii cât și ca responsabilități, devenind ce sunt azi. Am fost surprins când am văzut că interesul crește, și nu pentru că scriam ce vrea lumea, ci exact ce-mi trecea mie prin cap sau prin fața ochilor. Dacă e greu? Poate că da, poate că nu, ideea e că viața aceasta de blogger vine cu bune și cu rele, necesită timp, dar trebuie să ai voință! Nu deschizi un blog să te cunoască lumea, ci deschizi un blog ca să scrii acolo, ca să știi că lași ceva în urmă, măcar o idee! Și asta e ceva ce mulți omit.

Ce mi-a adus blogul? Cunoștințe, prieteni, amici, legături cu oameni care merită auziți și, desigur, nu o cunoșteam nici pe EA dacă nu aveam Lumina Ochilor Închiși. Pe lângă asta, am șansa să vizionez o evoluție a perspectivei, a valorilor, a propriilor principii.

Revenind, acum 2 ani, s-a născut „1altcineva”, acel eu care reprezenta poarta mea către virtual, către Lumina Ochilor Închiși. În tot acest timp, 1altcineva mi-a arătat că bloggingul nu e un hobby, ci un mod de viață!

1231658_570482256332370_420942024_n

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.