Catedrala noastră cea de toate zilele

Pe măsură ce Catedrala Mântuirii Neamului se ridică la București, apar tot mai multe metode de a-i contesta importanța ținând cont de valoarea execuției, valoare ce este plătită cel puțin o bună parte de la bugetul de stat.

catedrala neamului1

Facebook, Twitter, bloguri și forumuri freamătă că banii puteau folosi în scopuri mai logice în secolul al XXI-lea într-o perioadă ce nu e tocmai roz din punct de vedere financiar, iar unii fac haz de necaz și… Scot catedrala la vânzare… Însă demonicul internet, de care preoții ziceau să nu ne atingem acum câțiva ani buni, îi aduce „aproape” și pe (aparent) reprezentanții Patriarhiei Române care răspund prompt și cu diplomație.

catedrala neamului2

La momentul prezentei postării, pagina de pe site-ul de vânzări încă există și adună comentarii împotriva răspunsului acestui Pr. C. Stoica, dovadă că „neamul” nu dorește o construcție de dimenisunea Casei Poporului pentru a se făli cu religia de care aparțin. Din punctul acesta de vedere, PCR și BOR seamănă foarte mult, diferența fiind modalitatea de a acționa. Dacă în cazul comuniștilor era folosită forța fizică, BOR acționează pe plan psihologic imputându-le oamenilor (și așa săraci și fără speranță) ideea că dacă biserica o duce bine, și ei vor trăi fericiți. Iar oamenii pur și simplu nu realizează că „neam” (astăzi) și „popor” în a doua jumătate a secolului al XX-lea reprezintă același lucru și nu mai e nevoie să fie forțați pentru că sunt prostiți pe față și se face încontinuu abuz de încrederea lor și de bunul lor simț pentru că Dumnezeu nu face afaceri.

Leave a Reply