Știi cine e tata?

Acum 2 seri am ajuns, în timpul unei plimbări, în Parcul Catedralei, unde m-am așezat pe o bancă. Doi adolescenți stăteau pe o bancă (bănuiesc, după o plimbare cu bicicleta), un om își plimba câinele liniștit, iar alte 2 persoane se uitau la ce cărți se aflau în acel moment în biblioteca stradală. Un al treilea adolescent pe bicicletă apare și pedalează cu foc direct către construcția mică din lemn aproape batjocurindu-i pe cei doi de acolo.

Cu o mișcare „în scârbă”, acesta din urmă trântește ușa,  se urcă pe bicicletă și pedalează repede după domnul cu câinele, oprindu-se frecând cauciucul de pavele la jumătate de metru de câine. Stăpânul a sărit ca ars și apare paznicul. În timp ce personajele (stăpânul câinelui, adolescentul nepăsător și paznicul parcului) aveau un dialog aprins, tinerelul își cere scuze domnului cu patrupedul, iar dialogul continuă doar între adolescent și paznic din cauza ușii trântite.

Printre rânduri, nu am putut să nu aud replica „știți cine e tata?” și răspunsul direct „da’ crezi că mi-o fi frică de taică-tu?”. „Dar nici de un comisar-șef nu vă e frică? Eu pot să cumpăr chestia aia din lemn și să-i dau foc!” – asta e fraza care aproape că m-a făcut să râd. Văzând, totuși, că nici așa nu-i iese, paznicul păstrându-și poziția, săracul adolescent a aplicat cea mai penibilă tactică pentru a scăpa: lingușeala, vorba multă și „n-am vrut să o trântesc”. Paznicul, neimpresionat, îi ascultă povestea tânărului din lipsă de altă ocupație și se retrage când are ocazia… Poate dacă înregistram faza, prindeam și momentul în care puștiul a zis care-i e numele de familie.

Concluzia – nu te pui cu proștii și piloșii, pentru că „te doare mintea” din cauza aberațiilor debitate de creierul lor odihnit.

Leave a Reply