Învățământul preuniversitar – retrospectivă și răspuns

Scriu acest articol la invitația lui Vlad Popovici și din dorința de a-mi aduce argumentele și afirmațiile ce nu au putut fi scrise integral într-o discuție printre comentarii de Facebook.

Nu îl contrazic că învățământul preuniversitar are probleme… Învățământul preuniversitar are probleme grave, dar contrar argumentelor lui, problemele nu vin nici măcar 50% din direcția minister-inspectorat-profesori. Toate categoriile de persoane implicate în procesul de învățare (de la elev la părinți, profesori și mai sus) au o anumită vină, mai mică sau mai mare, după caz, dar cam toți preferă să paseze convenabil vina și nimeni nu câștigă nimic (sfat – a accepta că ai o problemă e primul pas spre a-ți rezolva problema).

Într-o ordine total aleatorie încep cu părinții. Primii 7 ani de acasă sunt definitorii pentru comportamentul fiecărui copil, dar sunt o multitudine de cazuri în care părinții trec peste acest pas și lasă educarea copilului INTEGRAL educatorilor de la creșe și grădinițe crezând că educatorii/educatoarele de acolo îi vor scoate odrasla ușă de biserică fără să se gândească că numărul copiilor/educator este foarte mare, iar procesul de educație trebuie să fie cât mai individual în primii ani din viață. Copiii mici se dezvoltă foarte mult prin metoda „monkey see, monkey do”, iar dacă la grădiniță văd pe altcineva că face ceva greșit, dar „amuzant”, o să facă și ei la fel. Dacă educatorul comentează părinților acest comportament, majoritatea părinților răspund cu „eh, sunt copii, ce rău pot face cu asta?”

Și exact mentalitatea asta este primul pas spre a da copilului libertatea pe care nu o poate gestiona de unul singur, el crezând, până la vârste mai înaintate, că are doar drepturi, dar nu și îndatoriri, responsabilități în procesul de învățare sau că aceste îndatoriri sunt minime. Cultul muncii a fost înlocuit de părinți cu favorizarea libertinajului, iar profesorii și sistemul nu pot contracara această sursă a întregului fenomen de violență în școli, de lipsă de respect față de instituția în care elevul este înscris, și, cel mai grav, lipsă de respect față de profesori. În această categorie îi putem aminti pe părinții care vin la școală/liceu și cer socoteală PROFESORULUI pentru notele mici ale odraslei, lucru pe care îl consider, în majoritatea cazurilor, dovadă de nesimțire. Pesonal aș media astfel situația: Aș pune elevul să dea un test din materia până la zi și testul să fie corectat de alt profesor… Atunci să vedem dacă e elevul sau profesorul cel care are o problemă

Continui lista problemelor cu elevul – Exact cum am zis, propulsat fiind de părinți, elevul crede că este Dumnezeu în școală/liceu, își cere drepturile și apoi se plânge – de un profesor, de director, de o femeie de serviciu, de teme, de absolut orice, numai că nu se uită la el. Elevul uită că a semnat un regulament de ordine interioară și că trebuie să-l respecte, dar e complet revoltat când un profesor nu acceptă ca el să iasă pe hol în timpul orei să vorbească cu mami care vrea să-l întrebe ce iPhone vrea să-i mai cumpere sau cu tati care-i spune că i-a găsit niște superjante la noua mașină (bine, am exagerat aici, dar se înțelege ideea). O altă categorie absolut uimitoare de elevi sunt cei ce se plâng de fiecare metodă nouă introdusă împotriva fraudării vreunui examen sau a vreunui test deși sunt conștienți că riscă multe copiind și că se mint pe ei înșiși.

Adesea, elevii uită că scopul învățământului preuniversitar (mai ales la filieră teoretică) NU trebuie să-i pregătească pentru piața muncii, ci pentru alegerea unor studii de specializare (superioare sau nu). Filiera teoretică trebuie să te învețe câte puțin din fiecare și să îți ofere posibilitatea ca atunci când alegi direcția pe care mergi, saltul să nu fie unul enorm, să poți cunoaște termenii de la care trebuie să pornești mai departe. Eu cunosc cazuri de elevi la real care au plecat la facultăți umaniste și vice-versa. Pe ei îi ajută să învețe cât mai multe arii. Dacă vrei specializare și posibilitatea unui loc de muncă după liceu, la momentul actual există filiera/profilul tehnologic/economic/vocațional (nu mai știu dacă există vreun termen general pentru toate) și acolo te învață și niște chestii mai „practice”. Așa că dacă termini mate-info și nu te poți angaja ușor doar cu mate-info, să știi de ce (eu am reușit să mă angajez și cu mate-info, dar cu multe chestii învățate în particular pentru că m-au pasionat, dar asta e partea a doua).

În ziua de azi nu poți să te iei de cineva fără să-l „afectezi emoțional” sau fără să-l jignești, iar elevii sunt în aceeași oală. Nu-l poți „amenința” cu notă mică pentru că te va vedea ca pe un dușman, nu-i poți pune notă mică pentru că nota aia îi strică media și îi stă în calea fericirii și împlinirii sufleteși (ironizez, sper că vă dați seama). Păi ce face un astfel de elev dacă ajunge la un loc de muncă, iar angajatorul vede că ăla nu muncește foarte mult și decide să-l dea afară să-i lase locul unuia care chiar face mai multă treabă? O să se plângă că „vai, mă persecută angajatorul, nu-mi respectă drepturile”? Dragi elevi, luați viața-n piept, nu vă mai plângeți pentru orice nimic, pentru că, surpriză, și VOI sunteți printre cei vinovați pentru starea actuală a învățământului. Nu mai vreți teme sau nu mai vreți să învățați ce vă zice profesorul că ESTE ÎN MATERIE? Nicio problemă, avem o nevoie chiar mare de meseriași, dar unele cursuri/calificări de genul se plătesc (ghinion). Voi nu aveți habar cât de mult se pregătesc profesorii (majoritatea) pentru a face materia cât mai digerabilă și cât mai pe înțelesul vostru.

Dacă ar fi să trec la profesori, prima vină pe care o au este că sunt prea îngăduitori, mai ales cu notele la purtare. Dacă din postura de profesor vezi că un elev își bate joc de tine și tu nu îi faci nimic, te consider unul dintre vinovații direcți pentru starea actuală a învățământului… Există poliție de proximitate, există nota la purtare, există consiliul profesoral, există exmatriculare și tot felul de metode prin care un elev-problemă poate fi pus la punct, dar profesorii o întind până la capăt și îi dau drumul mai departe cu felicitările de rigoare că a terminat 8, 10 sau 12 clase. Păi așa nu se face treabă! Dacă elevul este incapabil, arată-i asta, explică-i și lui și părinților cum stă treaba, iar dacă nu se poate, out! la rebuturi, pardon, repetenți. După o repetare există 3 categorii – una care își revine cu picioarele pe pământ, una care recidivează și una care renunță. Abandonul școlar este doar un număr, iar reducerea lui în mod artificial prin promovarea voită a celor incapabili este cel mai stupid lucru pe care-l poți face ca profesor.

Al doilea lucru absolut stupid făcut de profesori sunt favoritismele. Cu toții cunoaștem faptul că unii elevi sunt privilegiați doar pentru că au un nume sau au un ban bine plasat. Sunt și elevi favorizați pentru că au rezultate foarte bune atât pe plan educațional cât și pe plan extracurricular, dar aceștia intră în categoria elevilor care chiar fac ceva. Dar cu primii menționați am o problemă gravă. Pe lângă că e ilegal (deși prefer să vin doar cu argumente funcționale și morale), este pur și simplu stupid și incorect să-i furi meritele cuiva care chiar a muncit doar pentru că celălalt are numele sau banul. Peste tot vedem povești cu teste redate pentru că X nu a luat nici măcar 5, cu note netrecute în catalog, cu șefi de promoție (acum vreun an a vuit prin site-urile de știri o poveste cu o fată căreia i-a fost furat titlul de șefă de promoție exact cum am zis mai sus) și tot așa. Astfel de profesori fără coloană vertebrală ar trebui să dispară din învățământ indiferent de calitatea lor didactică, asta pentru că ei chiar afectează spiritul de competiție și descurajează elevul să învețe.

Profesorul trebuie să impună respect PERSONAL. Nu vă gândiți că trebuie să-și impună un cult al personalității, ci, mai degrabă, profesorul trebuie să-l învețe pe elev să respecte. Sunt puțini profesori care chiar le explică elevilor ce e acela RESPECT, ce înseamnă să respecți o persoană și de ce trebuie să faci asta, ce înseamnă să fii o persoană, ce înseamnă să ai personalitate, etc, iar aceiași profesori, deși își impun direct autoritatea și acest lucru se vede, sunt cei mai apropiați profesori de elevii lui. Dragi profesori, vă rog, învățați-i pe elevi să fie, întâi de toate, oameni, pentru că părinții uită să facă asta, iar voi sunteți ultima salvare pentru generațiile ce vor veni. Din liceul în care am învățat, chiar dacă am fost împotriva multora și am reacționat din impuls împotriva unor profesori (motiv pentru care îmi cer scuze), pot declara oricând și oriunde, cu toată plăcerea, că acele cadre didactice merită tot respectul pentru treaba superbă pe care o fac.

Tot ce e mai sus de profesori – Fraților, cum vreți să se dezvolte o educație cât mai bine pusă la punct dacă voi lăsați totul la voia întâmplării sau improvizați/experimentați? Voi nu știți ce e ăla studiu înainte de toate… Vedeți că ceva nu merge, nu verificați de ce nu merge, cum nu merge, nu vedeți ce soluții aveți la îndemână, nu. Vă vine o idee și o aruncați pe masă ca și cum viitorul țării nu ar fi în joc… Investiți în viitor, investiți în educație, investiți în elevi, în profesori, în programe de informare. Profesorilor le-a ajuns până-n gât să fie tratați ca niște simpli bugetari și nu ca formatorii următoarelor generații. Mi se pare stupid să iei din puterea pe care ar trebui să o aibă profesorii și să le faci cadou elevului un pachet de drepturi pe care un elev fără exercițiu democratic și ușor de manipulat le poate folosi ca să modeleze școala după bunul plac și să își bată joc de o persoană (sau mai multe) care are (au) în spate ani de pregătire profesională.

Acum, să răspund direct unor afirmații sau întrebări scrise de Vlad

  • M-au format oamenii(profesorii, cadrele didactice) sau sistemul? – Te-au format profesorii. Niște legi nu au cum să te formeze ca persoană, dar o altă persoană (sau, mai bine zis, alte persoane) da, pot.
  • Primul contact cu școala este destul de înspăimântător – Orice schimbare este „înspăimântătoare”, așteaptă prima sesiune, abia aștept să văd ce vei scrie după 4 ani de facultate 🙂
  • entuziasmul elevilor și setea de a învăța se spulberă în momentul în care aceștia sunt amenințați cu note/calificative mici – Păi cum altfel vrei să motivezi un elev? Îi spui „dacă vei lua 10, nota nu te va ajuta la absolut nimic toată viața”? Îi zici că „Nu-mi pasă că nu îți place sau că nu vrei să faci așa ceva în viață, trebuie să înveți asta pentru că tu ai ales să vii la un profil teoretic chiar dacă tu vrei să ai o specializare după liceu”? Nu, îi prezinți frumos consecințele. Cum unui copil îi spui să nu fure pentru că ajunge de la școala de corecție (sau cum se mai numește acum) până la închisoare, așa îi spui unui elev că dacă nu învață primește nota 2 – simplu
  • După 6-7 ore de școală, încă vreo 4-5 dedicate temelor intră perfect. – Dacă tu ai stat mai mult de 2 ore să-ți faci temele în mod normal (nu mă refer la situațiile când ai teme din timp și se aglomerează), atunci problema e la tine 🙂
  • Multă teorie despre nimic, prea slab pregătit pentru chestiile importante – Pe tine te ajută doar o parte din teorie, dar pe colegul tău îl ajută cealaltă parte de teorie… Nu toți aleg aceeași direcție după liceu, dar toți trebuie să plece cu șanse cât de cât egale. Iar legat de interviul de angajare, asta ține doar de respect, atitudine și stare de spirit (ori astea nu se învață la școală, scuză-mă). La toate interviurile de angajare de până acum am fost fără pregătire specializată în prealabil și de fiecare dată am fost angajat
  • Nu ai bani, te lași de școală – Nu ai bani, ai bursă socială (sau de asta ai uitat)
  • Îmi doresc ca viitorii elevi ce vor ieși de pe băncile școlii să poată fi în primul rând oameni! Acesta este rolul școlii, nu al familiei – despre asta am vorbit mai sus. Dacă părintele îți zice „poți face ce vrei” iar elevul nu-l ascultă pe profesor, profesorul ce poate să-i facă pentru a-l forma?
  • Am avut noroc de o generație ok – așa spunem toți când, de fapt, examenele devin din ce în ce mai ușoare, iar lumea calculează succesul unei generații după rata de promovare a unei petarde de examen. Hai să nu ne mai mințim singuri și să conștientizăm că în fiecare generație trebuie să fie oameni care să nu intre la facultate pentru că nu putem fi cu toții genii. Și generația mea a fost praf, generația ta mai praf, iar generațiile următoare din ce în ce mai praf pentru că acel cult al educației și al muncii se pierde tot mai mult de la o generație la alta, iar elevul și părinții se cred tot mai Dumnezei de neatins.

LECTURĂ SUPLIMENTARĂ

Leave a Reply