Microsoft e noul Apple

Steve Jobs (traducere din topor) – „Câteodată, când inovezi, faci greșeli. Cel mai bine e să recunoști că le-ai făcut și să continui să îmbunătățești următoarele inovații”

Suntem la aproape 10 ani de la momentul lansării celui mai revoluționar dispozitiv portabil până în acest moment, iPhone, iar în decursul acestor 10 ani, tehnologia a evoluat atât de mult încât companiile nu mai pot face schimbări bruște de direcție fără să fie resimțite ulterior prin vânzări scăzute sau printr-o reacție puternică din cauza publicului, în timp ce adevărate inovații rămân „ascunse” în prototipuri.

Tim Cook nu a înțeles acest lucru și după moartea lui Steve Jobs, Apple a început să piardă atât din popularitate cât și titlul de „inovatorii lumii digitale”, vârful de lance al marketingului Apple, iPhone fiind depășit în ultimii ani de flagshipurile unor mărci precum Samsung la mai toate capitolele.

Acum, în 2017, dacă ne uităm la modificările ultimelor două produse Apple și la cererea pieții, afirmația anterioară se argumentează simplu.
– iPhone 7 – Un boost modest de performanță, eliminarea jack-ului de 3.5mm, introducerea AirPods și eliminarea butonului mecanic de Home
– MacBook Pro – performanțe aproape identice cu vechea iterație (aici e și vina Intel), înlocuirea unui rând de taste cu un touchbar OLED, introducerea unei tastaturi pe care, sincer, nu o pot agreea.

Nu zic că nu sunt și îmbunătățiri, dar sunt prea mici sau luate prea din scurt ca să conteze în acest moment. În schimb, piața cere de câțiva ani un lucru foarte simplu: un upgrade la MacBook Air. Pentru mulți programatori, dar și pentru mulți „home useri”, MacBook Air este cea mai bună variantă, destul de ușor, destul de versatil, cu o durată de viață a bateriei care a fost (și încă este) destul de sus în clasamentul laptopurilor, dar cu un design vechi și cu displayuri nu tocmai la standardele actuale.

La polul opus, din umbra lui Windows Vista și a lui Windows 8, renaște pe piața utilizatorilor discreți Microsoft. Compania a trecut prin vreo 4 piedici mari în ultimii ani:
– Windows Vista – Un proiect care a fost lansat prea devreme
– Eliminarea suportului pentru Windows XP – Deși prelungit mult peste cât se estimase inițial, Windows XP trebuia să iasă din scenă în principal din cauza problemelor de securitate
– Windows Phone (cu toate iterațiile lui) a fost o încercare curajoasă de a intra pe piața mobilă, dar sistemul de operare era „în fașă” și nu s-a putut bate umăr la umăr cu Android și iOS
– Windows 8 – două cuvinte: Start Screen

Acum, în schimb, situația nu mai stă chiar așa. Microsoft a inovat încontinuu și a abordat cea mai „naturală” cale: aceea de a unifica toate produsele și de a oferi aceeași soluție pentru toate problemele. Așa a luat naștere Windows 10, cu toate iterațiile lui. Cu această ocazie, Microsoft și-a consolidat și produsele cloud (inclusiv office 365) și a remodelat linia Surface cu care plecase cu stângul (Surface RT), dar zona de mobil a înghețat, iar smartphoneurile Lumia (cel puțin în acest moment) sunt trase pe dreapta.

În ciuda acestui fapt, Microsoft încă avansează (încet, dar sigur) în zona de mobil, avansând câteva proiecte destul de controversate până în „producție”. Project Astoria (un subsistem Android) părea a fi cel mai așteptat proiect, dar faptul că oferea utilizatorilor posibilitatea să abuzeze de acesta și să ocolească developerii Windows, instalând aplicații Android direct pe windows phone, l-au făcut să fie anulat. Project Islandwood (care facilitează portarea simplă a aplicațiilor iOS pe Windows Universal Platform) e, în principiu, un succes, și deja putem vedea cum numărul de aplicații din Windows Store crește, însă cel mai important (în opinia mea) e achiziționarea Xamarin de către Microsoft și „transformarea” acestuia în cea mai simplă metodă de a scrie aplicații mobile, pe filozofia „code once, run on all platforms”. Alt proiect interesant, care cred că e exact ceea ce completează conceptul „one platform on all devices” este Continuum, posibilitatea de a atașa un mouse și o tastatură unui Windows 10 Mobile și de a-l „proiecta” pe un ecran pentru a-i oferi utilizatorului posibilitatea de a lucra la birou direct de pe telefon.

Dintre produsele curente, linia Surface conține trei dispozitive (Surface Studio, Surface Book și Surface Pro), dar se speculează că în viitorul apropiat (2017-2018) va apărea și un Surface Phone. Zvonurile spun că Microsoft așteaptă noua generație de procesoare Intel (Kaby Lake) pentru a avea un procesor capabil de a rula o versiune full de windows 10 (care poate rula aplicații desktop) prin Continuum de pe un telefon fără să consume multă energie. Cele 3 dispozitive Surface aflate acum în vânzare au ca target principal creativitatea, păstrează linia de design a microsoft de la Windows Phone 7 încoace (linii drepte, flat design) și oferă un nivel înalt de performanță și calitate a materialelor.

Microsoft vine cu aceste 3 produse în concurență directă cu iMac, MacBook Pro și iPad (Surface Pro este, în definitiv, o tabletă) și are toate șansele să câștige un număr mare de utilizatori oferind, la fel ca Apple, o linie mai largă de produse care comunică foarte bine între ele, care își fac treaba foarte eficient, care, în mod ironic, câștigă teren pe baza „atu-ului” Apple de acum 10 ani (Touchscreen), dar care au la bază exact același software și care, în ciuda greșelilor din ultimii ani, inovează încontinuu.

În concluzie: aștept replica Apple la aceste mișcări, ținând cont că în ultimii ani nu am văzut decât upgrade-uri fără esență și fără acel ceva pe care Steve Jobs îl insufla tuturor produselor noi 😀

Sursa imaginilor: Wikipedia, Microsoft.com

1 thought on “Microsoft e noul Apple”

  1. Microsoft e cu siguranta o companie a carei cultura si directie s-a schimbat vizibil sub tutela lui Nadella. Apple a facut un produs cu efect de halou – iPhone, in jurul caruia a mai construit o familie de accesorii, ca MacBook, iPad, etc. Succesul si profiturile rezultate i-au facut mai conservatori pe cei de la Apple si astfel compania a intrat de cativa ani buni in faza in care deciziile sunt luate nu de catre echipa care face produsele, ci de catre echpa de marketing si vanzari. Asa cum spunea chiar Steve Jobs, asta e o faza in care o companie risca sa o ia la vale si sa devina irelevanta, urmand ca alte companii inovatoare sa ii ia locul.
    Nadella e un om pragmatic, si multi oameni nu ii inteleg deciziile pentru ca nu reflecta si asupra imaginii de ansamblu. Incet, incet, noul CEO elimina bubele si eczemele vechei Microsoft, si vindeca haosul organozational care a incetinit evolutia produselor si serviciilor dezvoltate de aceasta. Mai mult, el priveste spre realitatea convergentei tehnologice care se va produce in viitorul apropiat, si anume realitatea mixta, implicit computing, thenologia celulara 5G, si internetul lucrurilor. De altfel, Bill Gates a vorbit inca de prin 2012 despre implicit computing, asta ca exemplu – si Microsoft are o divizie care a explorat si continua sa exploreze tehnologia in directii interesante – dar pana acum au stat in beci, iar acum avem chestii ca Microsoft Garage.
    Apple are meritele ei, dar nu in acelasi sens, si nu asa mult in ultima vreme. Pe scurt, compania asta selectioneaza cu atentie ingriedente tehnologice pentru care alte companii isi asuma riscuri financiare si de imagine, si “prepara” niste dispozitive care in conceptia lor trebuie sa fie rafinate, cu un aspect placut, usor de utilizat, fiabile, si cu o aura culturala aparte – materialele lor de marketing arata clar ca produsele lor nu sunt adresate majoritatii, ci se doreste ca ele sa dea utilizatorilor un aer exclusivist, sa arate celorlalti ca tu nu te multumesti decat cu ce e mai bun (Tim Cook chiar parafrazeaza pe Steve Jobs in acest sens de fiecare data cand este interviewat). Din pacate, dupa Steve Jobs, compania a luat directia luxului, a formelor fara functie, si a reactiilor “me too” – eu tind sa cred ca asta a stirbit aproape ireversibil toata aura pe care Steve Jobs a muncit din greu sa o construiasca. Probabil ca Apple are nevoie de un Nadella al lor in acest moment, dar Tim Cook nu este acela.
    Surface Phone e o chestiune pe cat de controversata, pe atat de interesanta. Judecand dupa actiunile Microsoftului sub Nadella – inclusiv Windows on ARM – tind sa cred ca acest diapozitiv va fi un hibrid telefon-tableta-PC. Cu siguranta destul de mare showul va fi condus de un SoC ca Snapdragon 835 (nu Intel, slabe sanse), Windows 10 Mobile, si acel emulator magic care permite rularea de aplicatii compilate pentru arhitectura x86. Va fi practic un 3 in 1, si m-as arunca sa speculez ca va continua in spiritul de design al liniei Surface, si ca va avea intre 6 si 7 inch. Astfel ar putea dispune de o baterie de capacitate mai mare, spatiu pentru racire cu heat pipe (ca sa nu intre in ambalare termica in modul Continuum), si va putea fi “the phone that could replace your tablet AND your PC”. Nu m-ar surprinde sa il construiasca de asa natura incat sa nu fie absolut necesar sa ai un dock intre el si monitor/periferice de intrare, sau sa faca un fel de hub wireless la care bagi doar cablu de retea sau hotspotul telefonului, si care leaga totul fara efort, dupa un setup initial – doar pentru ca ai apropiat telefonul de suprafata dockului. Hehe, eu unul abia astept sa vad cu ce vine echipa Surface – nu va domina in fata iOS sau Android, dar va creea o categorie aparte de dispozitive – ca si restul familiei Surface – Nadella a promis ca nu vor scoate decat astel de produse de acum incolo. 🙂

Leave a Reply