Două Românii

Aștept de mult să scriu acest articol, dar evenimentele ce au avut loc în ultima vreme m-au convins că acum e momentul și mi-au confirmat încă o dată faptul că nu există România, ci există 2 Românii.

Prima Românie este a oamenilor care cred că înțeleg cum funcționează lucrurile, oameni care citesc cu frenezie ce prind pe un anumit subiect (dar doar din 1, hai, maximum 2 surse) și atacă vehement cu argumente mai bune sau mai proaste (de obicei mai proaste). Această Românie este România oamenilor care e alcătuită dintr-o majoritate care NU e analfabetă funcțional, este alcătuită din oameni care calculează fiecare mișcare, oameni care merg în concedii, oameni care își fac intervențiile medicale la privat, oamenii care merg regulat la dentist, oameni care sunt înconjurați fix din oameni ca ei, dar… doar atât. Sunt oameni greu de mulțumit, oameni care cred că știu ce trebuie să facă pentru a evolua.

A doua Românie este a oamenilor care nu văd în viață altceva decât „să fim sănătoși”, iar sănătatea pentru ei înseamnă să mai poți supraviețui o zi, să mai ai putere de muncă, să mai ai puterea de a-ți crește copilul și de a-l învăța valorile tale, indiferent cât de neconforme sunt cu stilul de viață pseudo-occidental din orașele României. Ei sunt oamenii care nu știu ce e aia ANOFM, nu știu ce e ăla Parlament, nu știu ce e ăla Guvern, dar sunt cei care depind de Guvern și de Parlament ca să supraviețuiască, să mai trăiască o zi. A doua Românie nu e România asistaților (după cum ar spune unii), ci e România care nu a avut șansa pe care prima Românie a avut-o. În ea sunt oamenii care nu au avut educația, oportunitatea, îndrumarea pentru a-și depăși condiția, oamenii pentru care timpul trece mai greu, dar nu pentru că ei vor asta… Ci pentru că asta le-a fost sortit, pentru că mai mult nu au știut că se poate.

A doua Românie vede prima Românie ca pe un subiect de bârfă, tabu, un subiect despre care nimeni nu vorbește public, dar despre care toată lumea discută pe la colțuri… Pentru ei, prima Românie sunt oamenii care au reușit să scape din loop, oamenii care au plecat fără să se mai uite înapoi, oamenii care decid doar pentru ei și nu mai știu de unde au plecat.

Pentru prima Românie, în schimb, a doua Românie nu există. Ea, pur și simplu, NU EXISTĂ. Nu îi este dat unui om din prima Românie să perceapă normalitatea existenței celei de-a doua Românii. Singurul moment când se trezesc cei din prima Românie că există și alți oameni pe lângă e atunci când se pune semn de egalitate între cetățenii celor două Românii.

În mod normal, între aceste două entități invizibile există un paravan, un zid care facilitează separația, vidul de comunicare. Cu toate astea, evenimentele din ultima perioadă au făcut ca zidul să dispară, dar în locul lui avem parte, acum, de o prăpastie, motiv pentru care putem vedea de pe o parte pe cealaltă. Dar imaginile se văd distorsionate, de ambele părți ale prăpastiei.

De pe malul primei Românii se văd oameni care nu au o educație, oameni fără loc de muncă, oameni care trăiesc pe banii (și așa puțini) ai statului, oameni ușor de manipulat pentru un mic și o bere. Cetățenii primei Românii, văzând, totuși, prea târziu această imagine (cu aproape 2 ani mai târziu), încep să dea cu democrația de pământ, să zică că ceilalți nu au drept de a se exprima, că nu ar trebui să aibă drept de vot… Acei oameni care spun că sprijină democrația, că susțin statul de drept și că vor o țară ca în țările occidentale sunt orbiți de această imagine peste care au trecut ani de-a rândul și invalidează sau, chiar mai rău, tratează cu indiferență fix cel mai fundamental act al democrației: votul.

De partea cealaltă, oamenii văd, dar nu înțeleg nimic… Ei nu au avut ocazia să cunoască „centrul”, nu înțeleg aglomerația, nu rezonează cu expresii și cuvinte pompoase, nu înțeleg sintagma „timpul înseamnă bani”… Ei știu doar că mâine e o nouă zi, că au un copil (sau mai mulți) acasă de crescut, știu că trebuie să facă rost de mâncare, de o haină nouă la sărbători, de un ban la biserică, iar restul vin de la Dumnezeu. Oamenii din cea de-a doua Românie își fac chiar și datoria de a-i trimite pe copii la școală, poate-poate măcar unul dintre ei va învăța cum să sară de partea cealaltă a prăpastiei și să nu trăiască de pe o zi pe alta. Pentru ei, ziua de vot e zi de sărbătoare! Cineva le cere și lor părerea!

De deasupra, pe un mic piedestal veghează conducerea României, o categorie specială care nu e nici în prima Românie, nici în cea de-a doua… Sunt mulți oameni care vor să ajungă pe piedestal, dar acolo nu urcă decât cine reușește să adune mai mulți români care să zică „bă, ăsta îmi place, e mai bun”, iar asta înseamnă că trebuie să mulțumești pe cineva. Cum mulțumești pe cineva? Satisfăcându-i o nevoie. Iar acum, sincer, ce nevoie e mai ușor să satisfaci: pe cea a unui om care caută să se dezvolte pe un plan superior sau nevoia fundamentală de hrană și supraviețuire (și, eventual, băgare în seamă)?

E foarte simplu să speculăm ce a ales PSD să facă… A promis unor oameni că pe lângă puținul lor, le mai dă încă puțin. Și așa a făcut. Cu toate că pe ceilalți i-a omis și, probabil le-a făcut zile fripte, ei au tranșat situația simplu și la obiect. Îi putem blama pe oamenii ăia care trăiesc pe un salariu mizerabil, pe oamenii care abia văd câteva zile de concediu (evident, acasă sau la părinți/bunici la țară, că în altă parte nu își permit să meargă), care nu au acces la o educație de top decât cu sacrificii enorme, că au votat PSD? Îi putem blama pe ei că au votat singurul partid care a zis „bă, noi vă dăm mai mult decât aveți deja”?

Asta rămâne la latitudinea fiecăruia, dar până când nu se va mobiliza un partid diferit de PSD (oricare ar fi ăla) să treacă pe la toate categoriile de oameni, să vorbească pe limba lor, să înțeleagă toate problemele și să vină cu un plan pe termen lung care să îi implice pe toți, vorba lui Creangă, de la vlădică la opincă, Partidul Social Democrat, cu toată corupția lui, cu toate implicațiile, cu toate tentaculele, cu toate dosarele penale și cu toată propaganda nu are decât de câștigat.

NOTĂ: am scris vreo 2 dintre paragrafele de mai sus la birou, în pauză, auzind oameni din TechHub care spun „bă, când a urcat Dragnea pe scenă, bă! toată piața era plină de oameni distruși! oameni fără dinți în gură… nu s-au chinuit să își cumpere nici măcar niște țoale din alea de săraci”…

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.