Primul film

Se zice că primele experiențe nu se uită niciodată… Ei bine, cred că asta va fi povestea de neuitat a primului film foto tras integral de mine. Bine, dacă îmi chinui amintirile din copilărie, pot avea în vedere și un film pe care l-am consumat fără a avea vreo treabă cu fotografia undeva prin clasele primare într-o excursie cu clasa, dar voi considera că nu se pune și voi trece la subiect.

După povestea cu trecerea la LSAC Alumni, am zis că trebuie să fac un test complet la cadoul primit, așa că singurul lucru la care mă puteam gândi era cum să ajung la F64 să iau o baterie. Da, aparatul a venit fără baterie! Spre deosebire de aparatele contemporane, acesta nu are o baterie standardizată, ci folosește una de tip 2CR5. Luni am ajuns la F64, am cumpărat un acumulator 2CR5 (și, sincer, am și uitat unde am pus încărcătorul) și am zis să trag câteva cadre să văd cum se mișcă shutterul.

Nu am putut să nu remarc substanța uleioasă de pe lamele shutter-ului, dar am zis „bă, e cu factură de F64, sigur l-au verificat ăștia de toate bolile pe care le putea avea. Nu. Aparent, acest ca nou EOS650 suferea de problema tuturor aparatelor din generația lui: bumperul de cauciuc din partea inferioară a obturatorului s-a degradat în timp și a început să se transforme într-o substanță lipicioasă care aderă la lamele obturatorului, iar declanșările la viteză mare/timp mic de expunere erau negre. Cinci bețișoare de urechi, câteva bucăți de hârtie, niște alcool izopropilic și o oră de muncă de finețe și aparatul a fost pus pe picioare. Am repetat procedura ca să mă asigur că totul va fi okay, l-am lăsat să se usuce alcoolul, am testat obturatorul și totul era numai bun de folosit!

După ce i-am rezolvat această mică problemă, am pus în aparat un Fujicolor C200 135-24, literalmente cel mai ieftin film foto pe care l-am găsit (asta pentru că am vrut să păstrez Kodak-ul de la colegii de departament pentru o ocazie specială) și am pornit o vânătoare alertă de cadre. Aparatul m-a însoțit peste tot pe unde am mers și m-a învățat un lucru foarte important: de ce am avansat la digital dacă filmul încă are potențial. SIMPLU: fac fotografie de câțiva anișori și m-am obișnuit ca de fiecare dată când apăs pe buton să mă uit pe ecran să văd dacă nu cumva am greșit ceva sau dacă nu cumva aparatul mi-a subexpus/supraexpus cadrul sau dacă am ratat focalizarea, etc… La aparatul pe film, dacă vrei să te uiți pe ecran după ce auzi obturatorul, vei avea o mare dezamăgire… Singurul lucru pe care-l vei putea vedea este capacul/ușița de la film, iar în cazul meu este o mare bucată de plastic negru 😀 Cum le place englezilor să spună: could be worse

După ce am umplut filmul, (mă rog, aproape umplut), m-am oprit la F64 pentru a developa filmul. În fața showroom-ului apăs butonul pentru derulare automată a filmului, aud cum se retrage înapoi în caseta lui și intru la F64. Băiatul de acolo, văzându-mă cu filmul în mână mi-a spus, foarte sincer, că dacă vreau să developez filmul, o să am de așteptat vreo 3 săptămâni după el, din varii motive referitoare la colegii de la laborator, așa că mi-a recomandat să caut alte laboratoare (mi-a menționat, totuși, de Miva). Căutând câteva review-uri, însă, o postare pe site-ul subiectiv.ro din anul 2015 m-a convins că ar fi mai bine să încerc la 3R Color, cunoscut și sub numele de Kodak Lahovari. Miercuri am lăsat filmul, joi aveam negativul, iar fotografiile scanate erau în drum spre căsuța mea de email.

Rezultatele nu sunt atât de dezamăgitoare pe cât credeam că vor fi, tot ce am mai făcut la ele ar fi un crop/o corectare de 1-2% la perspectivă, dar nimic la culori/expunere pentru că am vrut să nu intervin în ce mi-au trimis cei de la 3R Color. Granulația este puternică, dar e în limitele filmului Fujicolor C200, așa că nici la ea n-am intervenit deloc.

O notă personală: având în vedere că până acum, suprafața fotosensibilă pe care am folosit-o (senzorul) are format APS-C (crop 1.6x – suprafața e mai mică de 1.6 ori atât pe lungime cât și pe lățime față de cadrul de 35mm lungime de pe film), trecerea la full frame a avut un impact puternic. Se vede diferența între senzorul mai mic și pelicula mai mare (cel puțin eu și alții care au fotografiat în principal pe digital cu senzor crop vom vedea diferența). Pentru curioși/cunoscători/cunoscători curioși, cadrele au fost realizate doar cu obiectivul Canon EF 50mm F/1.8 II (acel obiectiv din plastic care a invadat lumea fotografiei și oferă rezultate de la decente în sus).

Vă las cu o galerie de 12 imagini selectate cu grijă din ce am făcut din prima încercare cu această combinație de aparat+film+obiectiv. DISCLAIMER: fotografiile au fost reduse la rezoluții de maximum 1920px pe latura lungă din motive de spațiu pe disk și încărcare rapidă și, din respect, vă rog, nu le folosiți în scop comercial, nu vreau să mă cert cu nimeni 😀

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.