Fujifilm X100F – Review de amator cu pretenții

Cei ce mă cunosc, probabil știu că unul dintre hobby-urile mele cam de șase ani încoace este fotografia. Bătrânul Canon T2i/550D are peste 90 de mii de cadre trase în mâinile mele și de ceva timp simțeam nevoia de altceva.

De-a lungul timpului am învățat că procesul de a aduce o fotografie în mediul online este destul de descurajator pentru o persoană care nu este fotograf full-time ci, mai degrabă, face asta din plăcere sau voluntar și folosește echipament destinat amatorilor și produs în anii 2010 sau care nu oferă niște facilități normale pentru anul 2019. O listă detaliată a pașilor ar fi:

  • Pregătești echipamentul
  • Cari echipamentul
  • Faci fotografia/fotografiile
  • Cari echipamentul (partea a doua)
  • Descarci cardul
  • Postprocesezi
  • Publici

Omiterea oricăruia dintre acești pași înseamnă fie că fotografia nu este realizată cum trebuie, fie nu e realizată DELOC, ori asta nu este o variantă validă în cazul în care vrei pe cât posibil să evoluezi, chiar și la nivel de hobby. Ăsta e primul motiv pentru care simțeam nevoia de altceva, mai ales de când am început să lucrez cu program full-time.

Un al doilea motiv este evitarea plafonării. Pentru cine nu știe, timp de aproape 4 ani am luat parte la un procent destul de considerabil (îndrăznesc să spun peste 90%) dintre evenimentele sau activitățile Ligii Studenților din facultatea de Automatică și Calculatoare ca fotograf, cameraman și/sau coordonator de echipă de fotografi/videografi voluntari. Efortul continuu de acest fel, adoptarea unor deadline-uri, asumarea unor responsabilități și repetitivitatea taskurilor, toate fără vreun câștig imediat transformă un hobby plăcut într-un fel de job neplătit care au ca urmări reducerea interesului.

Apoi vine problema dimensiunii. Un DSLR, fie el cât de mic, este destul de voluminos și fără vreun obiectiv montat. Dacă pui altceva decât un obiectiv de kit sau un fix scurt (24mm/35mm/50mm), dimensiunea și, de multe ori greutatea, va crește considerabil, calitatea construcției fiind destul de redusă. Bine, la Canon poate ai o șansă cu un 100D și un obiectiv pancake, dar constructiv vorbind, tot e sensibil, iar ca dimensiuni încă e mare față de un mirrorless, de exemplu.

Așadar, aveam nevoie de altceva. Un aparat mic (să încapă într-o geantă daily sau într-un rucsac de laptop fără să incomodeze), ușor, solid (pentru că va fi aparatul de zi cu zi), îndeajuns de versatil, care să aibă senzor măcar APS-C, vizor digital (daca nu chiar optic/hibrid), conectivitate bună (măcar un amărât de bluetooth, dacă altceva nu), să scoată fotografii bune in-camera și, de ce nu, să aibă un aspect plăcut. Aparatul avea să fie cumpărat, bineînțeles, second-hand, să îndeplinească un procent cât mai mare din cerințele de mai sus și să fie un fel de „instagram camera” în viața de zi cu zi (da, eu sunt unul dintre hipsterii care folosesc Instagram pentru a posta fotografii, nu poze cu mine).

Având în vedere că nu urmăream, însă, să fie neapărat un aparat cu obiective interschimbabile, pe lista de candidați erau atât Canon EOS M6 sau Sony A6000 și Fujifilm X-E2/X-E3, cât și Fujifilm X100F, X100T. Acestea două din urmă, deși nu au obiective interschimbabile și oferă doar focala de 23mm (APS-C) sau echivalentul a 35mm pe Full Frame îndeplineau toate criteriile anterior menționate. Am scos din calcul Fujifilm X-Pro2/X-T2 pentru dimensiunile prea mari (care ar transforma achiziția într-una inutilă), dar și sistemele M4/3, deoarece îmi pare că în lumină mai slabă, ar pierde puncte importante.

După luni de căutare și o achiziție eșuată la Consignația F64, am găsit un Fujifilm X100F la cel mai mic preț pe piața SH din toată perioada în care am căutat, așa că am decis „da, ăsta e aparatul”! Am eliminat celelalte variante deoarece Sony A6000 părea prea „banal”, Canon EOS M6 nu avea vizor decât extern, iar la aceste 2 aparate trebuia, în mod cert, să mai cumpăr un obiectiv îndeajuns de mic, portabil și capabil în lumină slabă (de exemplu – Canon EF-M 22mm). Cu toate astea, nu voiam să mi scot DSLR-ul pe linie moartă, ci doar să iau ceva în plus. Deci aceste 2 aparate ar fi fost folosite tot ca un X100T/F ceea ce transformă posibilitatea de a schimba obiective într-un dezavantaj – creșterea inutilă a dimensiunilor și a masei…

Nici 24 de ore mai târziu, țineam în mână un aparat care urma să îmi schimbe radical stilul de a fotografia, cât și workflow-ul. Să treci de la Canon la Fujifilm și, mai ales, de la un DSLR la un aparat compact este un pas imens ce are o curbă de învățare destul de mare ceea ce, la început, e puțin deranjant.

În afară de a spune că aparatul are un senzor X-Trans de 24MP și un obiectiv FIX de 23mm f/2, nu o să intru prea adânc în numere și detalii tehnice pentru că astea se găsesc în 2 ani de review-uri realizate de profesioniști, dar voi zice câte ceva despre experiența trecerii la noul aparat.

Schimbare radicală – În primul rând, pe X100F nu există rotiță pentru modul de fotografiere (P-A-S-M sau P-Av-Tv-M). Pur și simplu NU EXISTĂ. În schimb, diafragma se reglează de pe obiectiv, iar ISO și timpul de expunere se reglează de pe o rotiță, situată pe partea de sus a aparatului. Modurile amintite mai sus pot fi „accesate” punând oricare dintre acești parametri pe poziția Auto, oferind un sentiment de control asupra tuturor parametrilor.

Vizorul hibrid – Vizorul hibrid este unul dintre lucrurile care fac seria X100 specială. Când treci de la DSLR la mirrorless, vizorul digital pare să fie înger și demon și e bine cunoscut faptul că unii refuză să renunțe la vizorul optic nu neapărat pentru a vedea „prin obiectiv”, ci pentru a avea un simț al legăturii cu mediul înconjurător. Vizorul de la X100F este unul hibrid, ceea ce înseamnă că este un vizor optic cu o prismă în interior. Prisma aceea reflectă de pe un mini display fie informații utile în timpul fotografierii cu vizorul optic (detalii generale, linii de cadru și puncte de focus cu parallax correction, histogramă, nivelul bateriei, etc), dar, prin acționarea unui „mâner”, se ridică un paravan care blochează imaginea din vizorul optic, prisma putând reflecta imaginea ca pentru un vizor digital perfect funcțional. Un astfel de vizor se găsește și pe „fratele mai mare”, X-Pro2 pentru cine dorește această experiență pe un aparat cu obiective interschimbabile. BONUS: vizorul are și un mod combinat între digital și optic, oferind în colțul din dreapta jos o porțiune a imaginii, pe care se află și punctul de focus pentru a te asigura că focalizarea a reușit.

Point&Shoot extras – Fujifilm este recunoscut ca una dintre companiile care a produs de-a lungul timpului unele dintre cele mai cunoscute filme foto (Acros, Velvia, etc), iar simulările lor de film de pe aparatele cu senzor X-Trans sunt recunoscute ca fiind foarte aproape de culorile, intervalul dinamic și contrastul filmelor originale. Că tot veni vorba de culori, acestea sunt mult mai „on point”, nu pare că suprasaturează roșu (ca în cazul Canon) sau verde (ca în cazul Sony/Nikon), ci sunt chiar cum ar trebui să fie. Nu știu dacă este placebo sau nu, dar tind să cred că mitul culorilor Fujifilm este adevărat! Asta combinat cu simulările de filme și cu faptul că pot alege formatul 1/1 și pot transfera JPEG-urile pe smartphone în mai puțin de 1 minut, transformă aparatul în „best #noFilter Instagram camera” cel puțin pentru mine.

Butoane și alte funcții – Apoi, deși are vreo 8 butoane și 3 rotițe, toate programabile, nu sunt de ajuns pentru câte face aparatul, așa că trebuie să îți alegi cu mare grijă cu ce ocupi acele 8 slot-uri, mai ales dacă vrei să folosești aparatul ca un point&shoot, fără prea multă postprocesare ulterioară (poate doar ceva rapid în snapseed). O funcție foarte utilă, de exemplu, este digital teleconverter, care face crop și upscale la JPG-uri dacă ai nevoie de ceva mai mult de 35mm (echivalent full-frame).

Leaf Shutter – Oh, da. Un moment satisfăcător pentru un fotograf este atunci când aude sunetul obturatorului (și, eventual, al oglinzii), însă după un timp, parcă ai vrea ceva mai silențios… Ai vrea ca sunetul satisfacției să nu se audă și 10-15 metri în jurul tău, mai ales când nu vrei să strici sau să deranjezi un moment special, iar aici un leaf shutter își face datoria exemplar. În plus, un leaf shutter îți oferă posibilitatea de a fotografia cu bliț la timpi de expunere mai mici (cu câteva limitări, ce-i drept), iar filtrul ND încorporat oferă posibilitatea de a folosi mult mai ușor diafragme mai deschise pe lumină de zi/puternică.

The looks – Asta nu este doar o „mașinărie” de făcut poze, ci și un accesoriu, iar această titulatură este dată strict de felul în care arată. Nu o dată s-au uitat oamenii dubios la mine cum fac poze cu un aparat care pare „pe film” sau „dintr-o altă epocă”, nu o dată oamenii au crezut că râd de ei făcându-le poze cu asta și nu cu vreun DSLR mare și negru (deși ca performanțe sunt comparabile în jurul aceleiași focale) și nu o dată a fost apreciat stilul aparatului. Ori, până la urmă, un aparat care arată bine te încurajează să-l iei în geantă după tine și să îl folosești, să trezească zâmbete, să nu intimideze, să te ajute să prinzi momentul fără să pari vreun paparazzo care vânează cadre.

Toate astea, cât și multe altele contribuie la o experiență nouă, o experiență în care nu doar pui aparatul la ochi, tragi și restul se face acasă în postproducție, ci îți pregătești toate setările în avans, iar după ce ai apăsat declanșatorul, fotografia să fie în proporție de 90% (cel puțin) gata. Deci da, pentru mine, X100F este cel mai bun aparat de zi cu zi și sper să revin mai des cu noi fotografii și asta să mă ajute să lucrez în continuare la tehnică și nu numai.

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.