Visarea…

Nu pot trăi o minciună stinsă cu apă rece
Să mă plimb sec printre oameni de zăpadă,
Nu pot călca pe timpul meu ce trece
Să mă iau din nou cu eul meu la sfada.

E simplu, știu, sa ciopârțesc așa un vis
Ce dintr-o dată a apărut fără să vreau,
E greu sa uiți ca nu ești în paradis
Dar acceptă… ca un fals trist nu suport să stau.

Mă transform din nou in monstrul bine-ascuns
Și-ngheț privind o lume de pe-o neagră lună
Rămân tot eu, același, ruginit, neuns.
Renunță! uită și crede ca tot ce-a fost e-o gluma!

Lasă-mă în ceața-mi groasă încet să mă pierd
Ca o fantomă ce nu își găsește alinarea,
În sucu-mi propriu de personaj anost să fierb,
Să fiu doar EU, același, neclintit… visarea.

2 thoughts on “Visarea…”

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.