Un an de «Lumina Ochilor Închiși»

Timpul… Pâslă a viselor trecătoare
Vânturată-n mintea de liniște lipsită,
Zdrențuită de tristeți apăsătoare,
De ața fericirii înapoi cârpită

O clipă – O sclipire de moment
O insulă pustie într-un val
Un an de gânduri înșirate-atent
Din acest sec, obișnuit anormal

Și iată că a trecut un an, iar acest blog este încă în picioare, deci scopul de la care am plecat a fost îndeplinit. După cum am spus și în versurile de mai sus, Lumina Ochilor Închiși a fost doar o sclipire de moment, o idee care a putut fi materializată ușor, ceva care să îmi ocupe puțin timpul, un loc unde să scriu… de toate.
La început totul a fost sec… Îi aveam cititori pe prieteni și colegi, dar mă mulțumeam cu atât. Până mi-am dat seama am fost listat pe google și de la multe fraze care oarecum aveau legătură cu subiectul, am început să am parte de câteva (mai multe) vizualizări.

Ok, posturile mele nu erau tocmai pe placul tuturor (pun pariu că dacă citeau anumite persoane vizate forma inițială a anumitor posturi eram distrus) dar încet-încet am ajuns la ce e azi și voi continua, mai ales că de ceva vreme am intrat în Bacău Expres, o publicație online alcătuită din mai multe bloguri din Bacău (mulțumesc din nou).

Realizări nu am prea multe, poate doar posibilitatea să îmi fac o evaluare să văd cât de mult mi-am schimbat stilul de a mă exprima/de a scrie atât articole cât și versuri și poate mentalitatea în schimbare. Nu am idee ce aș fi făcut fără blog… Aș fi supraviețuit, dar pierdeam timpul degeaba. Ei bine, ăsta este încă un motiv pentru care mai scriu aici, din dorința de a nu pierde timpul, din dorința de a mă regăsi în viitor și de ce nu, din dorința de a fi auzit.

Dar am vrut mai mult de la această zi, așa că am făcut câteva schimbări…
1. Tema – Adevărul este că MULȚI bloggeri adoptă vechea temă pentru că, de ce să neg, arată bine, dar eu vreau ceva „unic”…
2. Logo – Nu știu dacă ați observat, dar am început să dau tag la toate pozele din ultima vreme, iar tagul este chiar noua „emblemă”. Nu am ceva vizual după care mă ghidez în viață, așa că am ales ceva sec, dar nu foarte anost.
3. Blogroll – țin să menționez că timp de un an de zile nu am avut blogroll pentru că a trebuit să mă obișnuiesc cu mediul bloggingului (deși nici acum nu mă consider un blogger desăvârșit) și să aleg ceea ce mi s-a părut mie mai bun.

DSCN0029

Voi încerca să merg pe aceeași linie ascendentă și în anii ce urmează, poate chiar să îmi iau un domeniu, dar asta rămâne de văzut. Momentan rămân la bătrânul wordpress și la același luminaochilorinchisi.wordpress.com

2 thoughts on “Un an de «Lumina Ochilor Închiși»”

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.