Cosmin Necula și legea învățământului

IMG_2740Joi, la ora 13:30, Consiliul Școlar al elevilor Colegiului Național „Gheorghe Vrănceanu” a avut o ședință puțin mai diferită datorită unui invitat special: deputatul Cosmin Necula. În ciuda statutului său, acesta a preferat (ca și în ultima discuție pe care a avut-o cu elevi din consiliu) să vorbim de la egal la egal cu el, să-i expunem problemele majore ale sistemului de învățământ și să discutăm soluțiile pe marginea acestora.

IMG_2722

În prezența domnului profesor Ficuță Dumitru au fost discutate probleme ca:

  • Evaluarea învechită la Limba și Literatura Română la examenul de Bacalaureat
  • Favoritismul profesorilor și evaluarea acestora de către elevi
  • Cantitatea mare de materie
  • Legea Voluntariatului
  • Lipsa aptitudinilor pedagogice în cazul unor profesori
  • Nevoia de educație despre carieră
  • Regândirea sistemului pentru ca „treapta a doua” să fie favorizantă pentru o aptitudine a elevului și altele

IMG_2721

Atât elevii cât și Cosmin (așa ne-a cerut să ne adresăm) au fost foarte implicați în discuție, unii mai emoționați, alții mai destinși, unii mai generali, alții mai concreți și cu toții receptivi la „citatele” din Paraziții date de către invitat… Timpul fiind scurt, nu s-a ajuns la o decizie concretă, astfel că mai urmează o vizită a deputatului în Colegiul Vrănceanu cât de curând.

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.