Lumina Ochilor Inchisi – 3 ani

Azi, 12 februarie, Lumina Ochilor Închiși împlinește 3 ani și, cum deja îmi propusesem, a venit momentul să-mi mut „cuibul” și să-mi găsesc un nume mai aproape de perspectiva prezentului. Despre vechiul nume am mai povestit acum ceva timp în urmă, dar viziunea de clasa a X-a nu prea se mai potrivea cu prezentul, motiv pentru care aveam nevoie de o schimbare, de o evoluție.

Gloanțe Oarbe este o idee relativ nouă care, însă, nu se depărtează prea mult de direcția adoptată de numele anterior – aceea de a exprima un punct de vedere personal inofensiv și de a arăta că și informația are puterea ei fie că este oferită de o entitate cu o mare influență fie de o persoană sau un grup restrâns de persoane cu un scop comun. Dacă am început Lumina Ochilor Închiși ca un anonim acum 3 ani, am reușit să evoluez în așa fel încât să-mi dezvolt un stil clar, o perspectivă mai matură și am reușit să-mi construiesc un public restrâns din oameni care, sper, înțeleg cât de important este să îți poți exprima opinia.

În 3 ani de blogging am învățat câteva lucruri – orice pauză de la scris înseamnă să te îngropi în fața auditorului, orice text de 3 rânduri scrise din prea puțin chef sau din obligație înseamnă lipsă de respect față de tine și de cititorii tăi și fiecare postare care nu conține măcar un argument valabil, un text clar și coerent, denotă faptul că era cazul să renunți la ideea acelei postări pentru un moment sau să o reevaluezi, mai ales dacă ai un public deja format pentru a nu dezamăgi. Apoi, dacă scrii doar pentru cititori, mai bine nu mai scrie deloc, pentru că îți pierzi stilul propriu și devii un „blogger de duzină”, unul care să nu-ți mai ofere nicio știre sau părere surprnizătoare, unul care să fie atât de previzibil încât după titlu să știi deja tot textul, un cimpanzeu cu o tastatură.

Au trecut 3 ani, iar eu voi continua să caut acele momente pentru a scrie, acele idei care merită împărtășite și acele cuvinte care să mă reprezinte cu adevărat. „Îmi voi atinge țintele cu gloanțe oarbe”

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.