Un bac cu probleme

Acum că rezultatele de la examenul de Bacalaureat, iulie 2015 s-au afișat, pot spune că a fost un examen cu multe probleme care nu încetează să mai apară.

În primul rând, subiectele au fost stupid de ușoare, îndeajuns de ușoare încât cei slabi să ia notă de trecere și îndeajuns de stupide încât cei buni să o dea în bară… Nu știu câți au observat că subiectele devin din ce în ce mai ușoare de la an la an și au niște formulări tot mai „ca la proști” fiind punctată și demonstrația pentru ceva evident. Subiectele au trecut de la „care este derivata I” la „arătați că derivata I este” și tot așa, limitând nevoia elevului de a calcula și oferind șanse în plus pentru o notă mai bună comparativ cu anii pre-2013. În schimb, dificultatea a fost păstrată (sau mărită) la subiectul de limba și literatura română, unde notele în acest an au fost surprinzător de mici și penibile…

Și așa trecem la partea a doua: corectarea la română a fost în bătaie de joc. În Bacău, notele la proba E.a) au fost cel puțin neașteptate pentru majoritatea liceenilor din Vrănceanu și Ferdinand (de acolo am cules informații). Elevi, ale căror note erau în general peste 9 și care erau pregătiți pentru examen îndeajuns cât să ia această notă ȘI care au scris într-adevăr cât să-și justifice nota la care aspirau, au fost surprinși în mod neplăcut de notele ce au venit de la corectat. Menționez aici deja mediatizatul caz al olimpicei (la română) din Vaslui care a primit 6,55 la proba E.a) și așa putem trece la a treia problemă

Corectarea în alt județ – nu era de ajuns că lucrările erau lipite și corectate de cine-știe-ce profesori din oraș/județ, a fost considerat urgent și necesar consumul de combustibil și timp pentru a transporta toate lucrările în alt județ, să se întoarcă în cel de proveniență și să se trimită (din nou) cele ce vor fi contestate… Pe deasupra, există șansa ca unii profesori să profite de asta și să taie din note pentru ca județul lor să fie mai bine clasat.

Încă ceva interesant este că procedurile lor de corectare și distribuire/redistribuire a lucrărilor în centrele de corectare ori nu erau abstracte, ori nu erau, motiv pentru care au existat multe topicuri cu probleme urgente deschise în decursul corectărilor pe forumul Serviciului de Educație Informatizat.

E clar, până o să vedem noi examene normale în țară, vor mai trece ani

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.