Vârful pandemiei

Suntem în anul 2020, un an care va intra sigur în istorie pentru destul de multe lucruri, însă (sper), cel mai important va fi pandemia de COVID-19, boala produsă de virusul SARS-Cov-2

Status check – este luna aprilie 2020, în toată lumea sunt impuse măsuri de distanțare socială pentru a încetini (dacă nu chiar opri) răspândirea virusului, iar în unele țări (inclusiv România) este instituită starea de urgență. Ca numere, sunt peste 3 milioane de infectați în lume (peste 11 mii în România), peste 200 de mii de morți (aproape 700 în România) și peste 900 de mii de vindecați în lume.

Situația, însă, nu este atât de simplă cât să vorbim despre niște numere. Ca headlines avem: Criză economică (ce începe anul ăsta), criză educațională, condiții speciale de fentare a legii când țările mai „potente” au nevoie de muncitori pe plantație (literalmente), Iohannis vine cu argumente culese din fake news, intrând în conflict de declarații cu ministerul educației din Franța, iar dacă e să nu ne limităm la plaiurile mioritice, prețul petrolului a devenit negativ, iar președintele celei mai afectate țări dă sfaturi de injectare a oamenilor cu dezinfectant. În continuare voi încerca să țin discuția în România, pentru că, nu-i așa, circul politic determinat și de faptul că la noi e an electoral amplifică epidemia atât de COVID, cât și de… o să-i spun retard acut.

Epidemia de panică

În România, evoluția COVID-19 este destul de liniștită, însă efectele adverse sunt vizibile și puse în scenă de diverși vectori de influență (din presă sau nu). Problemele cotidiene au devenit cu totul altele, iar presa, pentru a prinde și ultimul firicel de rating in prime-time apelează la tot felul de trucuri ieftine.

1 . Numerele. Oamenii nu au încredere în metafore, sloganuri și informații cu caracter pozitiv (mai ales în România), așa că numerele erau cele mai factuale instrumente cu care poți transmite un mesaj puternic. De exemplu, știrile din 24 aprilie:

321 de NOI cazuri de CORONAVIRUS în România. Numărul deceselor crește la 552

Orice site de știri din România

Eh, ce să vezi… Mai marii presei nu omit să dea numerele astea public, iar dacă o fac înainte de MAI pe pagina de Facebook, probabil își imaginează că citirorii lor au un orgasm vizual. Numerele prezentate sunt cât se poate de reale, dar nu reflectă câtuși de puțin situația epidemiei, evoluția, trend-ul. Cine a avut ochi să observe asta din timp, a căutat alte surse de informare (sau, cei mai pasionați/masochiști, și-au făcut singuri analiza pe baza datelor din sursele oficiale – CNSSU). De asemenea, tot cine a vrut, a reușit să scoată în evidență statistici care redau starea adevărată a situației.

Așa aflăm că 24 aprilie nu a fost o zi atât de neagră, ci, din contră, a fost prima zi cu bilanțul zilnic negativ (BILANȚ = CONFIRMAȚI-(VINDECAȚI+DECEDAȚI)). Bilanțul zilnic negativ înseamnă că numărul total al cazurilor active a SCĂZUT. Parcă deja ziua s-a înfrumusețat, nu-i așa?

Partea și mai bună e că nici pe site-ul datelazi.ro, proiect realizat pro-bono în parteneriat cu Guvernul României prin Autoritatea pentru Digitalizarea României, lucrurile astea nu sunt prezentate. Evident – panica este utilă.

2. Senzaționalul. Dacă nu e senzațional, nu aduce vezualizări, deci nu se ia în seamă. În cadrul Innovation Labs Hackathon – Un concurs de inovații care selectează un număr de idei care pot evolua în startup-uri tech în România, o doamnă/domnișoară reporter de la Digi24 se duce la un participant cu un proiect destul de inovativ în zona tech-medicală și, cu un sictir specific presei de duzină din România, întreabă „da’ ai ceva despre coronavirus?”. Bineînțeles că nu, reportajul s-a făcut așa, iar redactorii de la Digi, nesatisfăcuți, nu au pus știrea nicăieri (ori asta, ori eu nu am vazut-o, deși am căutat destul de mult). Nu e panică, nu e senzațional, nu e nevoie.

Educația

S-ar putea să am o opinie nepopulară cu educația, dar opinia are un set de fundamente din propria experiență. Am fost la olimpiada națională de informatică și, cum în România lucrurile se fentează, am fentat timp de 2-3 săptămâni orele (chiar și cele pentru bac) ca să mă pregătesc pentru concurs. Numai eu știu cât de dificil a fost să recuperez materia pierdută.

Anul ăsta școlile s-au închis undeva în jurul datei de 20 martie, deci deja sunt mai bine de 5 săptămâni pierdute, unele mai mult, altele mai puțin, în funcție de profesorii care au ales să continuie în online sau nu, DAR ȘI de elevii care au avut posibilitatea să ia parte la lecții sau nu. Iar acum, oficial, școlile nu se mai deschid până în septembrie. Ok, sunt de acord, școlile să stea închise, dar deja elevii (cel puțin o parte din ei) au accesul la educație îngrădit. Ah, e stare de urgență și „nu contează”? Dar din 15 mai tot nu va mai conta?

România (și nu numai, să fim serioși) a primit șansa, din pur noroc, să repornească educația pentru toate generațiile DEODATĂ. Să se suspende anul școlar (poate și cel universitar) și să se refacă TOT, de la zero, din toamnă. Cu toate reformele necesare, cu tot timpul necesar pentru a implementa o soluție aprobată la nivel național pentru digitalizarea școlii (tocmai pentru a evita pe viitor situațiile similare), pentru a se face derogări corecte de la GDPR în acest scop, etc… Lucrurile astea nu se pot face peste noapte, dar imaginați-vă cât de mult ar ridica performanțele un an de aprofundare. Un an în care se pot clarifica multe goluri din procesul de predare, un an în care se pot modifica/reface programele de învățământ având și timpul necesar implementării modificărilor, etc, un an în care s-ar ridica standardele învățământului și s-ar aborda metode noi de învățare fără să „recuperăm pe parcurs”

Da, ar fi urmat un an în care numărul de tineri care intră în piața muncii ar fi mai mic (în contextul crizei în care, oricum, crește șomajul), dar în anii următori productivitatea crescută s-ar resimți.

Paine și circ… Pardon, politică

Trebuie să nu uităm că este, totuși, an electoral și cine ar risca în an electoral? 🙂

Epidemia de COVID-19 a prins UE pe picior greșit. Suntem la intrare într-o criză economică, în plin proces de BREXIT, într-o perioadă în care țările din estul uniunii au călcat strâmb și s-au prins că lucurile ar putea să decurgă puțin altfel, într-o perioadă în care naționalismul fierbe la foc mic și o perioadă în care libertatea de mișcare oferea un beneficiu nu celui din est, cât celui din vest.

Bineînțeles că cei aflați la conducere, când haosul deja scăpa de sub control în China nu s-au gândit „bă, ce-ar fi noi să luăm niște măsuri de precauție… Așa, doar să fie… Să cumpărăm niște măști, niște costume, etc”. Nope. Aleșii noștri, de ambele părți ale baricadei, erau ocupați să se joace de-a anticipatele și dădeau din gură „e o simplă gripă”. Să ne amintim, la momentul ăla aveam guvern interimar, iar propunerea de prim-ministru era Câțu. În ziua votului în Parlament, când aleșii poporului au văzut că le pică șandramaua au făcut o scamatorie, iar cu 10 minute înainte de votul de investire, BOOM! Câțu s-a retras. Din nou – asta era pe 12 martie, adică la vreo 16 zile după primul caz confirmat de COVID-19 din România.

Joaca de-a premierul l-a băgat protagonist pe Orban (din nou), dar cum nu putea lipsi doza de… nici nu știu cum să-i spun, cu o zi înainte de votul de încredere din Parlament, un deputat PNL a fost depistat cu COVID-19, iar, cireașa de pe tort, Sică s-a gândit să anunțe că este suspect de COVID-19 într-o conferință de presă (publică, bineînțeles) în care a stat la mai puțin de un metru de ministrul sănătății. Guvernul nou a fost trimis în izolare, toată lumea testată de urgență, parlamentul expediat să lucreze de acasă.

Cam la începutul primăverii (adică puțin după), acea parte din diaspora care „ne face cinste” s-a întors în țară aducând cu ei și câteva cazuri de COVID. Românii au cerut atunci stare de urgență și, granițe închise și s-au ofticat că nu s-au luat măsurile mai devreme, fără să se gândească la implicații. Acum, însă, lucruile au luat o turnură așteptată – după 2 luni de stare de urgență, în care conducerea țării a luat decizii undeva în jurul limitei absurdului și au dat amenzi care nu pot fi plătite, oamenii nu mai suportă să stea în casă.

Circul politic nu s-a încheiat… Alegerile s-au mutat mai târziu, așa că poate începe o campanie electorală timpurie, cu atacuri în stânga și în dreapta, cu joaca de-a naționalistul și aruncatul rahatului în curtea vecinului, cu închis site-uri pe motiv de fake news și tot așa. Problema interesantă e că sunt unii care ar risca inclusiv imaginea României pentru a urca în sondaje cine trebuie. De exemplu Klaus Iohannis a făcut o afirmație neverifciată despre școlile din Franța (ca să facă o analogie cu „de ce să nu deschidem școlile din România”), dar a fost taxat scurt și la obiect de ministrul educației din Franța.

Ultima mizerie expusă grosolan a fost declarația aceluiași Klaus Iohannis care a afirmat mai puțin „rafinat” decât Vadim Tudor că ungurii ne vor Ardealul, iar PSD face jocul ungurilor. Povestea, însă, are un alt parcurs… Mai țineți minte ce am scris vreo 3 paragrafe mai sus, că parlamentul a fost trimis acasă? Ei bine, de la votul pentru Guvernul Orban 2 și până pe 4 aprilie, Parlamentul nu s-a reunit decât o singură dată online, pentru a încuviința celebra (deja) stare de urgență, motivul cu deputatul confirmat cu COVID l-am enunțat deja. „S-a reunit” este, evident o glumă, pentru că, deși nu s-a evidențiat prea mult, a fost doar o comedie proastă. Până pe 4 aprilie, sistemul prin care Parlamentul (sau cel puțin CD) putea funcționa, nu a fost pus la punct. Între timp a trecut data de 25 martie, adică 45 de zile de la data depunerii în Parlament a unui proiect de lege, evident, neconstiuțional, pentru autonomia Ținutului Secuiesc. Pe 23 aprilie (aproape o lună mai târziu) s-au trezit că „bă, ce naiba s-a întâmplat aici?”… Naționaliștii de ocazie din România au explodat, iar Președintele, văzând că e rost de voturi, a aruncat totul pe PSD. Deși vina este a… Dumnezeu cu mila… PSD a venit cu explicații și dovezi, USR a jucat cartea președintelui și nu s-a ales cu nimic, UDMR l-a făcut pe Werner PRMist, iar Dăncilă (ca să închei într-o notă umoristică) a crezut că e rost de sânge și a încercat să i-o coacă lui Ciolacu (asta mi s-a părut cea mai amuzantă, de departe).

Ungaria a răspuns, MAE a zis că acuzațiile nu sunt fondate, iar, cât norii nu s-au risipit, Marcel Vela (MAI) a făcut o cerere la ANCOM să redeschidă un site închis pentru fake news.

Social

În plan social, lucrurile arată, probabil, o față a României care rezumă cu succes ultimii 10-15 ani. O bătălie de supraviețuire, o separare socială puternică în funcție de venit, opinii individualiste și pe termen scurt. Sunt subiecte dificile de digerat chiar și pentru un om cât de cât educat, care reușește să vadă dincolo de perdelele de fum, care știe să pună în balanță nevoile lui cu nevoile altora, mai ales în situații de criză socială.

Oamenii nu vor să vadă argumentele/motivațiile celor din altă pătură socială, nu pricep de ce X nu stă în casă (când X are de îngrijit acasă 3 copii și muncește pe minimul pe economie, iar patronul le-a zis că nu pupă nimeni șomaj tehnic), nu înțeleg că unii stau în casă, cu o curte imensă, iar alții se înghesuie 5 într-o cutie de chibrituri într-un cartier dintr-un oraș uitat de lume, nu înțeleg că e un privilegiu faptul că au putut munci acasă din ziua 1 de restricții (nu zic că e un privilegiu nemeritat, dar nu toți pot face asta), nu înțeleg că nu toți oamenii își permit să dea 10 lei la o livrare prin Glovo… Nu înțeleg că sunt familii în care nimeni nu știe să scrie.

Toți au fost dați peste cap de problema asta, unii mai puțin, dar alții mult mai mult decât unii oameni își vor da seama… Să rămâi fără loc de muncă la început de criză și să îți fie interzis să te deplasezi pentru a-ți căuta alt loc de muncă este un șoc foarte puternic. Să vezi că mai multe domenii care asigurau un un număr de locuri de muncă vor sta „pe dreapta” pentru o perioadă îndelungată, mai multe afaceri vor avea de suferit, iar mai mulți oameni vor rămâne fără bani și fără locuri de muncă înaintea aceleiași crize financiare este un șoc foarte mare.

Iar când oamenii ăștia vor rămâne fără nimic, eventual și cu vreo 2 amenzi de 2000+ RON, pe cine vor da vina? Pe conducătorii țării, pe patroni, pe toți cei care au ținut salariile în domeniul respectiv la limita supraviețuirii. Da, veți spune „de ce nu și-a căutat în altă parte?” Simplu, pentru că în altă parte, la calificările lui, ar fi primit tot la fel, indiferent că e mai productiv sau nu. Conform RFI, aproape un sfert din salariații din România muncesc pe salariul minim pe economie. UN SFERT, asta înseamnă mai bine de 1 milion de oameni din România primesc pentru 8 ore de muncă pe zi 1346 RON sau vreo 270-280 de euro pe lună. Ce poți pune deoparte din banii ăștia ca să reziști într-o criză de genul?

Atunci ne mai mirăm că oamenii acceptă să fie făcuți sclavi ca să meargă pe plantațiile din Germania și UK? Normal că nu, aia e singura lor speranță că mai reziste câteva luni. Și atunci, putem condamna statul că le face regim special? Ehe, aici e o întreagă discuție, dar când publicațiile internaționale punctează problema sclavagismului modern exemplificând fix prin situația dată, ar trebui să realizăm că este o întreagă problemă socială aici care abia acum a ieșit la suprafață, deși ea există de mult timp…

În concluzie

COVID-ul nu este neapărat cel mai important subiect, ci, mai degrabă, consecințele indirecte ale prezenței virusului în viața cotidiană au scos la suprafață câteva dintre cele mai puțin evidente, dar foarte serioase probleme pe care le-am trecut cu vederea de foarte mult timp.

Între timp, suntem deja în a treia zi (din ultimele 7) în care numărul oficial de confirmați activi a scăzut, deci putem spune că, cum-necum suntem pe drumul cel bun. Însă efectele secundare se vor resimți. Sper, însă, că oamenii nu vor uita cum au pornit toate problemele, deși tare mi-e că încă 2-3 pastile de propagandă o să realinieze populația, iar lucrurile vor continua ca si cand haosul a venit de la bau-bau și nimeni nu e vinovat.

Adaugă un comentariu

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.